luni, 31 octombrie 2016

"Razboi cu salamandrele", de Karel Capek

O specie necunoscuta de animale este descoperita pe o insula din Pacific de catre un capitan ceh. Este vorba de niste fiinte amfibii care se aseamana cu oamenii dar si cu salamandrele, traind ziua in apa putin adanca de langa tarmuri si noaptea pe mal.

Capitanul isi da seama ca aceste salamandre sunt deosebit de inteligente si le ofera arme pentru a se apara de rechinii care le decimau, primind de la ele, in schimb, perle culese de pe fundul marii. Intuieste potentialul economic pe care il reprezinta descoperirea sa si se intovaraseste cu un mare industrias pentru a lansa o companie imensa de exploatare a noii resurse. Ca rezultat, in cativa ani milioane de salamandre lucreaza in toate porturile si pe coastele lumii, cu exceptia Marii Britanii - Capek are el ce are cu conservatorismul britanic ;-). Sunt puse in miscare imense proiecte de infrastructura si omenirea pare ca se arunca intr-o noua Epoca de aur, datorita fortei de munca ieftine si inteligente aparute. Totusi, lucrurile incep sa se complice in momentul in care trebuiesc rezolvate diverse probleme de natura morala: au salamandrele suflet? trebuiesc ele protejate de legislatia muncii, precum oamenii? cat de multa cultura li se poate permite sa aiba?

Este o carte in care autorul se foloseste de ipoteticele salamandre pentru a atrage atentia asupta multor probleme fundamentale pentru societatea in care traia atunci - aceea atat de incordata a ultimilor ani interbelici - dar atinge subiecte actuale si acum...

"Uniunea Europeana sau Marea amagire", de Christopher Booker si Richard North

Are si un subtitlu mai lung: "Istoria secreta a constructiei europene. Cea mai mare realizare a proiectului european este mitul. Numai el explica dorinta de integrare a statelor mici".

Dincolo de natura senzationalista si care te duce cu gandul la teoriile conspiratiei a celor scrise pe coperta - parerea mea este ca un mare rol in acest sens l-a avut dorinta de a prinde privirea viitorilor cititori si a ii face sa cumpere volumul ;-) - veti gasi foarte multe informatii noi despre constructia europeana. Si, ce mi-a placut foarte mult, este modul in care autorii insista foarte mult pe latura umana a dezvoltarii proiectului comunitar, aratand influenta diverselor personalitati politice puternice din istoria europeana a ultimului secol. Pentru ca dincolo de diferitele tratate semnate de statele membre UE sau decizii luate in cadrul institutiilor europene, au fost oamenii si diversele visuri, planuri sau interese ale acestora.

Un aspect pe care insista indeosebi este relatia Marii Britanii cu proiectul european, ceea ce face si mai interesant volumul, din perspectiva recent decisului Brexit. Poti intelege mai bine natura extrem de complexa a acestor legaturi + de ce s-a ajuns la un vot precum cel din 2016, de parasire a Uniunii.

Bineinteles ca, daca doriti sa fiti cat mai obiectiv informati despre ceea ce inseamna Uniunea Europeana, nu trebuie sa va limitati la acest volum ci sa aruncati o privire si pe cealalta bibliografie care trateaza istoria si modul de functionare a Uniunii, chiar daca o veti gasi poate mai arida ca discurs fata de aceasta carte ;-)

joi, 13 octombrie 2016

"Intemeietorii". de Isaac Asimov

O colectie de povestiri mai speciala a lui Asimov. Spun asta deoarece este vorba de povestioare foarte scurte, sunt 24 in tot volumul, avand fiecare in medie doar cateva pagini, ceea ce nu este in stilul in care ne-a obisnuit in celelalte volume ;-), dar si pentru ca insoteste fiecare povestioara cu explicatii privind momentul in care a scris-o si ce l-a inspirat sa o faca. Mi s-a parut foarte tare chestia cu explicatiile!

Puteti citi despre o societate umana a viitorului in cadrul careia pedeapsa cea mai dura era exilul pe... Pamant sau despre teraformarea unei planete pornind fizic de la trupurile echipajului navei spatiale esuate acolo, dar si multe altele.

Ca de obicei in cazul lui Asimov, veti gasi o gramada de idei interesante! ;-)

"Aristotel si furnicarul merg la Washington...", de Thomas Cathcart si Daniel Klein

Are subtitlul: "Mic antitratat de abureala politica" si de doreste a fi un scurt ghid despre metodele de manipulare folosite de politicieni in discursurile lor din ultimele decenii. Se focalizeaza mai ales pe politica americana si, in special, pe anii de presedintie ai lui Bush Jr. ;-)

Stilul analizei este unul foarte glumet, are chiar inserate bancuri - citesc unul in filmulet :-D Aceasta nu inseamna ca autorii nu sunt cat se poate de seriosi in ceea ce arata. Iata un exemplu:

"Frank Luntz, consultant al Partidului Republican, a scris o carte intreaga despre nevastuiceala, intitulata "Words that work". El le recomanda politicienilor sa spuna:
"interceptare electronica" NU "ascultarea telefoanelor"
"explorare energetica" NU "forare de puturi petroliere"
"simplificare fiscala" NU "reforma fiscala"
"atenuari ale impozitelor" NU "reduceri de taxe"
Democratii nu se lasa nici ei mai prejos. Lingvistul liberal George Lakoff, satul sa ramana in urma istetilor conservatori care inlocuiesc "taxa de proprietate" cu "taxa pe deces", si-a incercat si el mana la contranevastuiceala; cum vi se pare formula "judecatori ai libertatii" in loc de "activisti judiciari"? Frumoasa incercare, George, dar e limpede ca mai priceputi sunt conservatorii!".

Si la cele de mai sus adauga o caricatura cu o sala de sedinte in care se ajunge la concluzia:
- Hai sa schimbam "in pragul haosului" cu "totul e minunat". :))

miercuri, 12 octombrie 2016

"Rendez-vous cu Rama", de Arthur C. Clarke

Sunt doua linii principale in acest roman SF:
- cum va reactiona omenirea cu ocazia primului contact cu o alta inteligenta?
- care este solutia pentru o calatorie spatiala care poate dura mii de ani?

Ceea ce parea un asteroid care se indreapta spre Soare se dovedeste a fi un obiect artificial, lung de kilometri intregi. Umanitatea, extinsa deja pe planetele Sistemului Solar, se vede pusa in fata uneia dintre cele mai mari pericole: posibilitatea ca obiectul venit din spatiu sa fie agresiv si de necontracarat dat fiind tehnologia evident superioara. Timpul pentru decizii este foarte scurt si opiniile sunt opuse dar bine argumentate fiecare. In acest timp, nava extraterestra este abordata de un echipaj de exploratori care incearca sa dezlege misterele legate de ea.

In ceea ce priveste a doua intrebare, in filmulet am cam dat un spoiler :-D dar mi-a placut ideea si de aceea ;-)

Si de ce imi pare atat de apropiat titlul de "Rendez-vous cu Karma" ;-) Zic si eu, daca s-a gandit sa bata un apropo? :-D

Despre "Istoria duelului, pasiunea francezilor", de Jean-Noel Jeanneney

Victor Hugo, Alexandre Dumas, Aristide Briand, Lamartine, Gambetta, Henri Rochefort, Marcel Proust si extrem de multe alte figuri cunoscute ale literaturii, jurnalismului, artei, stiintei sau politicii franceze s-au duelat! O adevarata moda a duelului a izbucnit in Franta secolului al XIX-lea, durand pana la finalul primului razboi mondial.

In carte sunt prezentate pe larg multe dintre aceste cazuri, incercandu-se sa se gaseasca o explicatie pentru succesul de care s-a bucurat fenomenul si cum a evoluat el. Descrie si multe momente tragice sau altele ridicole, pentru ca duelul a imbinat atat drama cat si comedia sau falsitatea.

marți, 11 octombrie 2016

"Postasul", de David Brin

Speranta, unul dintre cele mai puternice si pozitive sentimente, este personajul central al acestui frumos roman science fiction. Mi-a placut foarte mult pledoaria autorului in favoarea ei in orice imprejurare!

Un actor ambulant isi petrece viata calatorind dintr-un sat in altul, in contextul unui Pamant devastat de un teribil razboi mondial si regresat la nivel de Ev Mediu. Fortat de imprejurari, se echipeaza intr-o veche uniforma de postas si inventeaza o poveste despre existenta in continuare a unei civilizatii normale, al carei reprezentant ar fi. Are surpriza sa vada ca aceasta poveste falsa nu numai ca ii asigura supravietuirea - fiind excelent primit de catre comunitatile paranoice ramase - dar si ca a devenit singura sansa pentru reconstructia umanitatii...

"Pe limba mea", de Jerry Seinfeld

Daca va este dor de serialul "Seinfeld" - parerea mea fiind ca a fost cel mai tare serial de comedie, ever! ;-) - aveti in aceasta carte o mare parte dintre cele mai haioase concluzii si ziceri ale lui Jerry Seinfeld!

Mai tineti mine:

"Am avut o geaca de piele care s-a stricat. Am iesit cu ea in ploaie. Şi de atunci ma tot întreb de ce strica umezeala pielea? Vacile nu stau afara mai tot timpul ? Cand ploua, se duc la fermier si încep sa strige?
— Baga-ne inauntru! Suntem imbracate in piele. Deschide usa! O sa ni se strice costumatia!
— E piele intoarsa?
Suntem din piele întoarsa! Asta nu se mai poate curata... E tot ce avem!!"

Veti gasi si cele cu avionul si lucrurile mici din el, cu poneii, despre nunti, asteptatul la restaurant si celelalte spuse mai ales la inceputul si finalul episoadelor :-D

luni, 10 octombrie 2016

"1001 de zile sau Noua Seherezada", de Ilia Ilf si Evgheni Petrov

Doi ziaristi sunt trimisi sa faca un reportaj la un spital de nebuni dar nimeresc la o institutie de stat si scriu despre ce gasesc acolo, fara insa sa isi dea seama ca au gresit adresa, dat fiind comportamentul gasit :-D In alta institutie nimeni dintre angajati, inclusiv directorul ei, nu cunosc cu ce se ocupa... Un rus emigrat se intoarce in orasul natal pentru a construi un zgarie nori drept cadou pentru fostii lui concetateni, prilej pentru acestia sa fure noaptea materialele de pe santier si sa se planga ziua de cat de incet merge constructia :)) Sau cetatenii aceluiasi oras gasesc o cale simpla de trai tihnit: se arunca sub rotiile unui automobil ce apartine unei ambasade si primesc din partea tribunalului o pensie de invaliditate platita de acel stat strain ;-), cu problema ca, la un moment dat, acel stat se vede pus in situatia de a da faliment :-D

Povestioare mai mici sau mai consistente, articole si scenarii de film scrise de catre Ilf si Petrov, doi scriitori care au colaborat absolut exceptional de bine!

Scrise in perioada interbelica, in URSS-ul condus de Stalin, veti ramane socati de modul in care au reusit sa arate realitatile acelor timpuri - chiar nu imi dau seama cum au putut sa treaca peste cenzura comunista! Descriu cu ironie si umor viata de zi cu zi din comunism, prilej pentru cei care au prins acest sistem in Romania sa isi aduca aminte de el - seamana foarte multe situatii cu cele de la noi, chiar daca se petrec in anii `20 si `30 ai secolului trecut! Pentru cei care nu au prins comunismul, au ocazia sa vada ce insemna viata in el, dincolo de manualele de istorie si filosofie politica.

vineri, 7 octombrie 2016

"Fabrica de absolut", de Karel Capek

O carte absolut extraordinara!

Un inventator gaseste o metoda de a produce energie foarte ieftina. Ca efect secundar si neasteptat, metoda produce si un alt tip de energie, de natura supranaturala dar plina de bunavointa. Ca rezultat al ei fabricile incep sa mearga de unele singure, produsele apar cu costuri zero, abundenta este noul cuvant de ordine! Se pare ca umanitatea a intrat intr-o noua era a bunastarii. In acelasi timp, oamenii se reintorc in masa spre valorile spirituale, isi doneaza si abandoneaza frenetic bunurile materiale si nu mai dau atentie aspectelor triviale ale vietii, fiind focalizati doar pe evolutia sufleteasca...

Suna bine? Paradoxal, nu e chiar asa :-D Cititi in carte cum toate cele de mai sus aduce umanitatea in pragul prapastiei, intr-un Armaghedon pornit numai de la bune intentii! Si totul este descris cu un umor de mare calibru, care imposibil sa nu starneasca hohote de ras - eu, de exemplu, radeam pe strada cand o citeam! :))

"Memoriile Principelui Nicolae Sutu, mare logofat al Moldovei"

Nicolae Sutu a fost fiul ultimului domn fanariot al Tarii Romanesti, Alexandru Sutu. Din pozitia aceasta, deschide o realista perspectiva asupra vietii familiale a domnitorilor fanarioti atat in Imperiul Otoman - foarte interesanta mai ales partea despre copilaria lui - cat si la curtea domneasca.

S-a intersectat cu viata politica nu numai din perspectiva de fiu de fost domn ci si din aceea de mare dregator sub doi domni ai Moldovei dar si sub ocupatia ruseasca si in perioada premergatoare realizarii Unirii sub Cuza. Veti gasi, astfel, in memoriile sale descrise modul in care se desfasura viata in societatea inalta din Iasi acum aproximativ 100 de ani.

Trebuie tinut seama insa ca prezentarea este extrem de subiectiva, autorul fiind clar dezamagit de rezultatele politice ale celor doi domni moldoveni si ale celorlalti oameni politici din jurul sau. De aceea, le creioneaza o imagine extrem de negativa aproape tuturor acestor personaje care nu i-au inteles bunele intentii si nu l-au ajutat sa le puna in aplicare, conform lui... Totusi, merita citite, pentru ca a avut acces la niste cercuri deosebit de importante ale acelor vremuri si ne putem face o idee cat am evoluat sau nu de atunci ;-), precum si modul in care s-a ajuns la aceasta evolutie.

joi, 6 octombrie 2016

``Spada si sabia medievala in Transilvania si Banat`` de Zeno-Karl Pinter

Cine nu a vazut un film de aventuri in care eroul sa nu se dueleze de mama focului cu sabia? :-D Eee, citind aceasta carte iti vei da seama ca subiectul spadelor si sabiilor este mult mai complex decat credeai, logic de altfel, daca te gandesti ca au fost armele principale pentru o mare parte din omenire timp de peste o mie de ani!

Veti vedea in carte cum au aparut spadele, cum au evoluat sau cum erau folosite si o sa vedeti ca sunt diferente fundamentale intre spadele de la inceputul Evului Mediu si cele de peste cateva sute de ani. Normal, pe de o parte evolua si tehnologia dar si armamentul defensiv contra cui trebuiau folosite si de aici mari schimbari atat in modul lor de constructie cat si in cel de folosire.

Cartea poate fi gasita la Muzeul Brukenthal sau cel de istorie din Sibiu si este impartita, practic, in doua: pe de o parte informatii in general despre spade si sabii iar pe de cealalta parte o prezentare tintita pe cele descoperite in Transilvania si Banat. Foarte interesante ambele parti, pentru ca in a doua iti poti face o idee despre locul pe care l-a ocupat aceasta zona din tara noastra in contextul evului mediu european.


"Hyperion", de Dan Simmons

Hyperion, planeta care ascunde cel mai mare mister al omenirii in universul creat de Dan Simmons: ruinele "Criptelor Timpului", care se deplaseaza inapoi in timp de zeci de mii de ani. Cine le-a creat, in ce scop si ce este cu legenda ca ar contine un demon necrutator? Acestea sunt intrebarile in jurul carora se desfasoara actiunea din roman, o actiune extrem de complexa, pe masura viitorului inchipuit de autor.

Pamantul a fost distrus dintr-o teribila greseala a stiintei. Astfel, omenirea a fost fortata sa plece spre stele, impartindu-se in doua mari grupuri. Unul a creat un adevarat imperiu pe zeci de planete legate intre ele prin tehnologia teleproiectarii. Celalalt a evoluat in roiuri de nave aflate in continua expansiune in Univers. Inevitabil, intre cele doua tabere izbucneste un razboi nemilos, planetele cucerite roiuri fiind pur si simplu distruse si toata populatia sedentara exterminata. Nu exista mila si intelegere, se pare ca doar una dintre civilizatii va supravietui!

Omenirea din imperiu se bazeaza in lupta lor si pe inteligenta artificiala, care a evoluat imens in sute de ani, in momentul respectiv fiind aproape un stat separat, chiar daca fara o existenta fizica. In acelasi timp, ambele tabere se arunca intr-o lupta feroce pentru planeta Hyperion, desi aceasta este una aflata in marginea imperiului si nu are, la prima vedere, o importanta prea mare strategica.

In plin Armaghedon desfasurat pe cerul planetei, sapte calatori fac drumul plin de primejdii catre Criptele Timpului, intr-un ultim pelerinaj spre demonul tacut si neiertator Shrike. Treptat, cititorul isi poate da seama ca de aceasta calatorie depinde soarta intregii omeniri...